Feeling numb...

Sa simti ca si cum sangele nu iti mai curge prin vene...sa simti ca si cum pentru o secunda inima se opreste din bataia ei regulata si sufletul ti-l simti amortit si rece. Ai vrea sa simti, chiar si o clipa intensa de durere sau un fior dar parca totul s-a oprit si nu te poti impinge spre simtire, spre dulcele amar al vietii ce curge prin tine.
Parca simti undeva in colt, stand sa izbucneasca, tot ce n-ai putut sa spui si tot ce n-ai putut sa faci..si asta iti ingheata puterea de a depasi, de a trece peste si de a nu te gandi la tot ceea ce ai gresit.."E vina ta, e incapacitatea ta de a reactiona si de a simti cum trebuie"...Poate e un sambure de adevar in asta si ma intreb oare daca sunt oarba si trec pe langa ce ar trebui sa fie al meu si nu vad...Amorteala asta ma infioara...Vreau din nou sa simt si sa privesc in fata viata...sa pasesc cu incredere si sa nu-mi fie frica de nimic..sa lupt din nou pentru ceea ce-mi doresc si sa daram zidurile astea din jurul meu..sa las garda jos si sa am incredere din nou..
I have become comfortably numb...
Nu stiu unde am gresit de simt mereu ca trebuie sa ma lupt cu toti oamenii din jurul meu si ca nu trebuie sa-i las sa se apropie prea mult de mine, de frica sa nu ma raneasca si sa-mi trezeasca iar tot ce refuz acum sa simt..Am creat ziduri si scuze..am creat o bariera de care se pare nimeni nu prea poate sa treaca si mi-e teama sa nu fiu aceea care din nou si din nou esueaza...
Si totusi!!!!Vreau sa revin la zambet si vreau sa nu mai analizez de mii de ori orice simt si orice miscare pe care o fac..Da!! Vreau sa fiu responsabila si sa fac doar ceea ce trebuie dar vreau si sa incetez sa ma opresc din a ma bucura..
E o melodie care imi rasuna acum in cap, in special versurile:
I have built a city here/Half with pride and half with fear/Just wanted a safer place to hide...I need you like a hurricane/Thunder crashing, wind and rain/ To burn these walls down/ I'm only Yours now....And if destruction is what I need/ Then I'll receive it Lord from thee

perfect heart

Sa simt cum se strecoara dragoste in fisurile inimii asta e perfectiune..perfectiunea de a putea sa ma ridic si sa construiesc din cioburi sfaramate...perfectiunea de a iubi fara sa astept ceva in schimb si sa ma ridic la inaltimea asteptarilor mele si nu a altora...perfectiunea inimii mele de a primi iubire si de a genera cele mai nobile sentimente..de a trece peste rani si resentimente, de a ierta, de a lasa in urma oameni si momente nepotrivite..perfectiunea mea de a fi ceea ce sunt si ceea ce vreau sa fiu...perfectiunea de a avea tot ceea ce mi-am dorit si de a accepta pierderea a ceva drag dar totusi sa continui sa iubesc..
Perfectiunea de reusi sa-mi trezesc inima atunci cand cineva mi-o atinge..si sa simt adierea si suflul de nou, de bun, de PERFECT...
Nu trebuie sa ma simt perfecta ca sa spun ca inima mea e perfecta...e perfectiunea aia imperfecta...e frumustetea aia pe care o simti cand stii ca trebuie sa ajungi pe culme si alergi, alergi pana ajungi unde vrei...
E perfectiune..nu?