Feeling numb...

Sa simti ca si cum sangele nu iti mai curge prin vene...sa simti ca si cum pentru o secunda inima se opreste din bataia ei regulata si sufletul ti-l simti amortit si rece. Ai vrea sa simti, chiar si o clipa intensa de durere sau un fior dar parca totul s-a oprit si nu te poti impinge spre simtire, spre dulcele amar al vietii ce curge prin tine.
Parca simti undeva in colt, stand sa izbucneasca, tot ce n-ai putut sa spui si tot ce n-ai putut sa faci..si asta iti ingheata puterea de a depasi, de a trece peste si de a nu te gandi la tot ceea ce ai gresit.."E vina ta, e incapacitatea ta de a reactiona si de a simti cum trebuie"...Poate e un sambure de adevar in asta si ma intreb oare daca sunt oarba si trec pe langa ce ar trebui sa fie al meu si nu vad...Amorteala asta ma infioara...Vreau din nou sa simt si sa privesc in fata viata...sa pasesc cu incredere si sa nu-mi fie frica de nimic..sa lupt din nou pentru ceea ce-mi doresc si sa daram zidurile astea din jurul meu..sa las garda jos si sa am incredere din nou..
I have become comfortably numb...
Nu stiu unde am gresit de simt mereu ca trebuie sa ma lupt cu toti oamenii din jurul meu si ca nu trebuie sa-i las sa se apropie prea mult de mine, de frica sa nu ma raneasca si sa-mi trezeasca iar tot ce refuz acum sa simt..Am creat ziduri si scuze..am creat o bariera de care se pare nimeni nu prea poate sa treaca si mi-e teama sa nu fiu aceea care din nou si din nou esueaza...
Si totusi!!!!Vreau sa revin la zambet si vreau sa nu mai analizez de mii de ori orice simt si orice miscare pe care o fac..Da!! Vreau sa fiu responsabila si sa fac doar ceea ce trebuie dar vreau si sa incetez sa ma opresc din a ma bucura..
E o melodie care imi rasuna acum in cap, in special versurile:
I have built a city here/Half with pride and half with fear/Just wanted a safer place to hide...I need you like a hurricane/Thunder crashing, wind and rain/ To burn these walls down/ I'm only Yours now....And if destruction is what I need/ Then I'll receive it Lord from thee

perfect heart

Sa simt cum se strecoara dragoste in fisurile inimii asta e perfectiune..perfectiunea de a putea sa ma ridic si sa construiesc din cioburi sfaramate...perfectiunea de a iubi fara sa astept ceva in schimb si sa ma ridic la inaltimea asteptarilor mele si nu a altora...perfectiunea inimii mele de a primi iubire si de a genera cele mai nobile sentimente..de a trece peste rani si resentimente, de a ierta, de a lasa in urma oameni si momente nepotrivite..perfectiunea mea de a fi ceea ce sunt si ceea ce vreau sa fiu...perfectiunea de a avea tot ceea ce mi-am dorit si de a accepta pierderea a ceva drag dar totusi sa continui sa iubesc..
Perfectiunea de reusi sa-mi trezesc inima atunci cand cineva mi-o atinge..si sa simt adierea si suflul de nou, de bun, de PERFECT...
Nu trebuie sa ma simt perfecta ca sa spun ca inima mea e perfecta...e perfectiunea aia imperfecta...e frumustetea aia pe care o simti cand stii ca trebuie sa ajungi pe culme si alergi, alergi pana ajungi unde vrei...
E perfectiune..nu?

Intotdeauna acolo sa ma ridici..întodeauna acolo să mă priveşti şi să nu mă judeci prea aspru.. acolo să mă strangi în braţe şi să mă laşi să-mi leg inima de a Ta..să ma porţi spre orizonturi depărtate şi totuşi atat de aproape...întotdeauna aici să-mi şopteşti dragoste şi tandreţe, să mă pui pe stanca ce nu o pot ajunge şi să-mi îndrepţi privirile spre eternitatea Ta.
Te simt şi dragostea Ta mi-e îndeajuns..e cea care-mi alimentează fiinţa şi mă transformă în diamant şi aur...
Nu pot sa spun decat Mulţumesc!!

Străzi moarte...lumina stinsă...aud în urma mea scraşnitul pietrelor, în timp ce păşesc încet.. luna, doar un punct pe cerul fara stele...nici o voce în abisul intunecat din care simt că vreau să plec...parcă alunec usor pe un văl lucios de mister şi confuzie..mi se pare cunoscută senzaţia de cufundare în adanc ca şi cum aş mai fi fost aici...


Văd parcă undeva departe lumina şi vreau să fiu una cu ea...şi tot păşesc dar parcă o fac in gol..aşa departe pare momentul cand voi simţi raze de lumină...m-aş aşeza să trag aer în piept, să inspir curaj şi îndrăzneală dar mi-e frică că o dată ce mă voi opri întunericul mă va înghiţi...simt că trebuie să merg în continuare deşi mi se pare ca lupt în van cu întunericul..pare atata de vast şi cuprinzător..Pe de-o parte inima îmi spune să ma opresc, să mă las învăluită de mister şi miros puternic de trecător, iar pe de alta simt că lumina îmi va da mai mult decat aş avea nevoie...siguranţă şi salvare.

A trecut doar o zi şi parcă a trecut o veşnicie...dar simt că sunt mai aproape de lumină în marea asta de întuneric. Oasele încep să mi se încălzească, am parcă loc să respir si dorinţa de viaţă e mai puternică ca oricand...Simt că pot continua...
Iar cand se va sfarşi voi fi lumină..

It scares me to take important decisions..I know I should be taking them and even though I feel that on them depends the happiness of others I'm stuck in this place where I want everything to be the same... I can't help not losing my temper, feeling jealous when I see things that I wish would happen to me as well...It's like I'm just trying and trying but nothing feels right to me. Sometimes I'm happy and sometimes it's not like I don't thank God for everything I have and for what I am, but sometimes I just wanna curl under my bed and stay there. I don't know why I just feel like writing all the sad things...I do have amazing stuff in my life. Like my nephews and nieces, which I love more than everything else.. they are a reason I smile and appreciate life.. I have my mum and my dad, two amazing people, which encourage me to go for everything good I wish in life.. I have my sisters and brothers with whom I have an amazing relationship..I have friends which love me and support me.. I have everything...
But it's just that feeling that I don't do enough for me and my life, for the people I love.
That's it.

" Turn criticism into appreciation. Turn judgment into admiration. See beauty in darkness. See love in light. See truth in love. Always forgive as the world is transformed through kindness and patience and by changing our perspective and changing our perception, we change our world. The world cannot change through demand and expectation. Learn to value failures and mistakes, to be patient towards all that is unsolved in your heart and to try to love the questions themselves... Do not now seek answers, which cannot be given you, because you would not be able to live them. And the point is to live everything. Live the questions now. Perhaps you will then, gradually, without noticing it, live along some distant day into answer."

Sa merg in Londra...sa ma pierd pe strazi, chiar si cu harta in mana, sa ma prinda ploaia fara umbrela, sa ma plimb cu red double-decker bus, neaparat sa experimentez london eye, sa intru in magazinele de pe Oxford street, Covent Garden, Trafalguar Square, Westminster Abbey...
Sa intru in antique shops sa-mi cumpar un ceas de buzunar auriu, sa ma pierd in librarii si pe strazi pavate, sa port o pelerina de ploaie rosie, sa port oxford shoes la boyfriend jeans cu un sacou masculin si sa beau un ceai exact la ora 5..ahhh si sa nu uit de prajituri si biscuiti cu unt...
Sa merg in Paris...sa ma plimb pe Sena si sa nu intru in Notre Dame..sa imi pierd ochii in Galeriiile Lafayette si sa rezist tentatie de a-mi cumpara un fake:)) sa intru intr-un bistro si sa mananc un croissant cu ciocolata calda si marshmellows si iar sa ma plimb pe Champs Elysees..vorba cantecului "Aux Champs Elysees au soleil sous la pluie il y a tous ce que vous voulez aux Champs- Elysees"