Feeling numb...

Sa simti ca si cum sangele nu iti mai curge prin vene...sa simti ca si cum pentru o secunda inima se opreste din bataia ei regulata si sufletul ti-l simti amortit si rece. Ai vrea sa simti, chiar si o clipa intensa de durere sau un fior dar parca totul s-a oprit si nu te poti impinge spre simtire, spre dulcele amar al vietii ce curge prin tine.
Parca simti undeva in colt, stand sa izbucneasca, tot ce n-ai putut sa spui si tot ce n-ai putut sa faci..si asta iti ingheata puterea de a depasi, de a trece peste si de a nu te gandi la tot ceea ce ai gresit.."E vina ta, e incapacitatea ta de a reactiona si de a simti cum trebuie"...Poate e un sambure de adevar in asta si ma intreb oare daca sunt oarba si trec pe langa ce ar trebui sa fie al meu si nu vad...Amorteala asta ma infioara...Vreau din nou sa simt si sa privesc in fata viata...sa pasesc cu incredere si sa nu-mi fie frica de nimic..sa lupt din nou pentru ceea ce-mi doresc si sa daram zidurile astea din jurul meu..sa las garda jos si sa am incredere din nou..
I have become comfortably numb...
Nu stiu unde am gresit de simt mereu ca trebuie sa ma lupt cu toti oamenii din jurul meu si ca nu trebuie sa-i las sa se apropie prea mult de mine, de frica sa nu ma raneasca si sa-mi trezeasca iar tot ce refuz acum sa simt..Am creat ziduri si scuze..am creat o bariera de care se pare nimeni nu prea poate sa treaca si mi-e teama sa nu fiu aceea care din nou si din nou esueaza...
Si totusi!!!!Vreau sa revin la zambet si vreau sa nu mai analizez de mii de ori orice simt si orice miscare pe care o fac..Da!! Vreau sa fiu responsabila si sa fac doar ceea ce trebuie dar vreau si sa incetez sa ma opresc din a ma bucura..
E o melodie care imi rasuna acum in cap, in special versurile:
I have built a city here/Half with pride and half with fear/Just wanted a safer place to hide...I need you like a hurricane/Thunder crashing, wind and rain/ To burn these walls down/ I'm only Yours now....And if destruction is what I need/ Then I'll receive it Lord from thee

perfect heart

Sa simt cum se strecoara dragoste in fisurile inimii asta e perfectiune..perfectiunea de a putea sa ma ridic si sa construiesc din cioburi sfaramate...perfectiunea de a iubi fara sa astept ceva in schimb si sa ma ridic la inaltimea asteptarilor mele si nu a altora...perfectiunea inimii mele de a primi iubire si de a genera cele mai nobile sentimente..de a trece peste rani si resentimente, de a ierta, de a lasa in urma oameni si momente nepotrivite..perfectiunea mea de a fi ceea ce sunt si ceea ce vreau sa fiu...perfectiunea de a avea tot ceea ce mi-am dorit si de a accepta pierderea a ceva drag dar totusi sa continui sa iubesc..
Perfectiunea de reusi sa-mi trezesc inima atunci cand cineva mi-o atinge..si sa simt adierea si suflul de nou, de bun, de PERFECT...
Nu trebuie sa ma simt perfecta ca sa spun ca inima mea e perfecta...e perfectiunea aia imperfecta...e frumustetea aia pe care o simti cand stii ca trebuie sa ajungi pe culme si alergi, alergi pana ajungi unde vrei...
E perfectiune..nu?

Intotdeauna acolo sa ma ridici..întodeauna acolo să mă priveşti şi să nu mă judeci prea aspru.. acolo să mă strangi în braţe şi să mă laşi să-mi leg inima de a Ta..să ma porţi spre orizonturi depărtate şi totuşi atat de aproape...întotdeauna aici să-mi şopteşti dragoste şi tandreţe, să mă pui pe stanca ce nu o pot ajunge şi să-mi îndrepţi privirile spre eternitatea Ta.
Te simt şi dragostea Ta mi-e îndeajuns..e cea care-mi alimentează fiinţa şi mă transformă în diamant şi aur...
Nu pot sa spun decat Mulţumesc!!

Străzi moarte...lumina stinsă...aud în urma mea scraşnitul pietrelor, în timp ce păşesc încet.. luna, doar un punct pe cerul fara stele...nici o voce în abisul intunecat din care simt că vreau să plec...parcă alunec usor pe un văl lucios de mister şi confuzie..mi se pare cunoscută senzaţia de cufundare în adanc ca şi cum aş mai fi fost aici...


Văd parcă undeva departe lumina şi vreau să fiu una cu ea...şi tot păşesc dar parcă o fac in gol..aşa departe pare momentul cand voi simţi raze de lumină...m-aş aşeza să trag aer în piept, să inspir curaj şi îndrăzneală dar mi-e frică că o dată ce mă voi opri întunericul mă va înghiţi...simt că trebuie să merg în continuare deşi mi se pare ca lupt în van cu întunericul..pare atata de vast şi cuprinzător..Pe de-o parte inima îmi spune să ma opresc, să mă las învăluită de mister şi miros puternic de trecător, iar pe de alta simt că lumina îmi va da mai mult decat aş avea nevoie...siguranţă şi salvare.

A trecut doar o zi şi parcă a trecut o veşnicie...dar simt că sunt mai aproape de lumină în marea asta de întuneric. Oasele încep să mi se încălzească, am parcă loc să respir si dorinţa de viaţă e mai puternică ca oricand...Simt că pot continua...
Iar cand se va sfarşi voi fi lumină..

It scares me to take important decisions..I know I should be taking them and even though I feel that on them depends the happiness of others I'm stuck in this place where I want everything to be the same... I can't help not losing my temper, feeling jealous when I see things that I wish would happen to me as well...It's like I'm just trying and trying but nothing feels right to me. Sometimes I'm happy and sometimes it's not like I don't thank God for everything I have and for what I am, but sometimes I just wanna curl under my bed and stay there. I don't know why I just feel like writing all the sad things...I do have amazing stuff in my life. Like my nephews and nieces, which I love more than everything else.. they are a reason I smile and appreciate life.. I have my mum and my dad, two amazing people, which encourage me to go for everything good I wish in life.. I have my sisters and brothers with whom I have an amazing relationship..I have friends which love me and support me.. I have everything...
But it's just that feeling that I don't do enough for me and my life, for the people I love.
That's it.

" Turn criticism into appreciation. Turn judgment into admiration. See beauty in darkness. See love in light. See truth in love. Always forgive as the world is transformed through kindness and patience and by changing our perspective and changing our perception, we change our world. The world cannot change through demand and expectation. Learn to value failures and mistakes, to be patient towards all that is unsolved in your heart and to try to love the questions themselves... Do not now seek answers, which cannot be given you, because you would not be able to live them. And the point is to live everything. Live the questions now. Perhaps you will then, gradually, without noticing it, live along some distant day into answer."

Sa merg in Londra...sa ma pierd pe strazi, chiar si cu harta in mana, sa ma prinda ploaia fara umbrela, sa ma plimb cu red double-decker bus, neaparat sa experimentez london eye, sa intru in magazinele de pe Oxford street, Covent Garden, Trafalguar Square, Westminster Abbey...
Sa intru in antique shops sa-mi cumpar un ceas de buzunar auriu, sa ma pierd in librarii si pe strazi pavate, sa port o pelerina de ploaie rosie, sa port oxford shoes la boyfriend jeans cu un sacou masculin si sa beau un ceai exact la ora 5..ahhh si sa nu uit de prajituri si biscuiti cu unt...
Sa merg in Paris...sa ma plimb pe Sena si sa nu intru in Notre Dame..sa imi pierd ochii in Galeriiile Lafayette si sa rezist tentatie de a-mi cumpara un fake:)) sa intru intr-un bistro si sa mananc un croissant cu ciocolata calda si marshmellows si iar sa ma plimb pe Champs Elysees..vorba cantecului "Aux Champs Elysees au soleil sous la pluie il y a tous ce que vous voulez aux Champs- Elysees"

Rabdare, asteptare si incredere....asta mi-am propus mereu sa port in inima cu privire la ceea ce Domnul a pregatit pentru mine, desi uneori sincera sa fiu parca simt ca mi-am atarnat singura la gat o piatra mare ce ma trage in jos si nu mai simt nimic. Amorteala, poate. Uneori parca uit ca eu trebuie sa-mi fac partea mea ca Dumnezeu sa poata sa si-o implineasca pe a lui-ca o strada cu doua sensuri- si am pretentia ca El sa faca tot doar ca eu sa pot fii fericita, uitand ca fericirea vine tocmai din faptul ca eu imi fac partea si ii dau Lui ce se cuvine. Luam uneori binecuvantarile drept recompense pentru faptul ca ne mai amintim din cand in cand de Dumnezeu, consideram ca daca avem succese si reusite este pentru ca noi CHIAR meritam...E trist cand te gandesti ca nu il facem pe Dumnezeu centrul vietii noastre asa cum ar trebui si mi-e rusine uneori de mine insumi si de faptul ca recunosc asta.
Nu voi inceta sa incerc sa ma lupt cu mine insumi si cu placerile, la care uneori simt ca nu pot renunta si stiu ca Domnul va avea grija de mine si de nevoile mele, si mai mult de atat ma va ridica pe stanca pe care nu o pot ajunge, imi va trimite totul la momentul potrivit si ma va iubi neconditionat.

Pot spune ca niciodata nu mi-am dorit lucruri pe care, in sinea mea, am stiut ca nu le pot realiza sau atinge. Mereu am fost realista, cu picioarele pe pamant, niciodata nu am pretins ca sunt ceva ce nu sunt sau nu voi fi si nici nu m-am asteptat la prea mult de la oamenii din jurul meu, constienta fiind ca poate nici eu nu pot oferi chiar tot ceea ce ceilalti ar gandi ca sunt nevoita sa dau...Dar in ultimul timp m-am surprins tintind spre lucruri care mi se par prea marete si chiar imposibile pentru mine...si ma gandesc uneori daca visez si imi doresc pe degeaba sau chiar sunt capabila sa le realizez. Nu e vorba de faptul ca am o parere proasta despre mine sau ca nu am incredere destula in capacitatile si abilitatile mele, dar mi le doresc atat de mult incat parca mi-e si frica sa lupt pentru ele, parca mi-e teama de esecul de a nu le putea realiza sau de resentimentele pe care le-as putea acumula in mine daca cumva nu as reusi...e ca si cum imi e frica ca chiar as putea sa le ating si chiar sa le infaptuiesc, e ca si cum imi e frica sa fac mai mult cu viata mea decat m-am gandit vreodata, desi ceea ce credeam ca vreau sa fiu e chiar ceva minunat si cat se poate de realizabil.
E doar sentimentul ca poate ma multumesc cu prea putin si ca sigur pot face mai mult. Imi doresc nespus de mult sa devin o femeie realizata, dar totusi o femeie a lui Dumnezeu, o femeie cu scopuri nu numai nobile, dar indraznete.. o femeie cu dorinte sfinte si cu rugaciunea ca arma in mana ei...Nu cred ca as putea face ceva fara Dumnezeu.. Vreau sa fie o constanta in viata mea, o constanta care sa imi conduca pasii si sa ma ajute sa inteleg de ce am dorinta asta atat de puternica de a face mai mult, de a fi o femeie curajoasa, fara teama de a spune ce gandeste si ce crede... o femeie care lupta, care iubeste neconditionat, o femeie frumoasa nu numai pe exterior, ci si in interior...
Mi-e frica ca poate nu voi ajunge sa implinesc planurile ce Dumnezeu le are pentru mine, dar nu voi sta sa paralizez din cauza fricii. Imi voi aduna toate puterile, voi strange in inima mea Cuvantul lui Dumnezeu, ma voi ruga, voi face schimbari in viata mea, voi citi mai mult, voi face mai mult, voi spera mai mult, voi iubi mai mult,voi alunga ura si resentimentele, voi incerca sa fiu curajoasa si sa lupt pentru ceea ce vreau si nu voi lasa prejudecatile sa ma invinga. Voi fii ceea ce Dumnezeu vrea sa fiu, desi acum poate mi-e teama de esec..voi incerca sa las gandurile mele la o parte si sa le ascult pe cele ale Domnului si stiu ca voi ajunge sa fiu si ceea ce imi doresc eu.
O femeie puternica, o femeie a lui Dumnezeu.

Valentine's day

Nu inteleg ce atata valva cu Valentine's day...Pe langa faptul ca nici macar nu e o sarbatoare a noastra, a romanilor, ci una importata, doar de dragul de a prelua ceva de la americani si de a fi "la moda", "cool" sau "nu-mi pasa de ea, dar totusi o sarbatoresc", Valentine's day e doar un act comercial, in care ni se baga pe gat tot felul de produse care mai de care scumpe, menite "cica" sa le demonstram iubitilor sau iubitelor cat de mult ii iubim si apreciem. Prostii, prostii, prostii...Nu spun asta doar pentru ca nu am prieten sau sunt intr-o faza de singuratate si alte chestii psihologice...niciodata nu am sarbatorit aceasta zi pentru simplul fapt ca nu am simtit nevoia. Nu vin sa va spun ca altii ca iubirea trebuie sarbatorita in fiecare zi si ca fiecare moment petrecut alaturi de persoana iubita trebuie sa fie de neuitat, pentru ca vrem nu vrem viata de zi cu zi ne demonstreaza ca greutatile uneori ne impiedica sa fim asa sau sa actionam asa cum ar trebui. Dar de ce sa cedam in fata unor comercializari atat de ieftine a sentimentului care pana la urma e cel mai pretios lucru pe care il vom avea vreodata pe acest pamant. Imi permit sa zic ca toate lucrurile trec, dar dragostea adevarata NU. Poate suna a un cliseu ieftin dar eu asta imi doresc. Sa intalnesc acea persoana cu care sa pot sa traiesc o iubire adevarata, sincera, rabdatoare, care sa acopere totul si care sa ma faca sa simt ca peste ani va fi aceiasi, poate mai mare...Ce ironie ca tocmai sarbatoarea asta mi-a adus aminte de ceea ce imi doresc...Oricum ar fi...eu voi astepta rabdatoare pentru acel ceva special si nu imi voi permite sa uit lucrul acesta. Mereu imi voi repeta ca cel ce asteapta in tacere, stiind sa fie rabdator va avea parte de o dragoste eterna si adevarata.
Eu astept...

The human spark

In seara asta m-am uitat la a treia si ultima parte a documentarului The human spark, si timp de 52 de minute am fost uimita de cat de complex si diferit poate fi creierul uman.
Naratorul si gazda documentarului, Alan Alda, incearca sa identifice originile din care apare aceasta asa zisa- human spark/ingenioziate a omului. Supunandu-se mai multor testari, cum ar fi scanarea creierului, si impreuna cu cercetatorii cu care colaboreaza, ajunge la concluzia ca nu se poate spune exact de unde porneste aceasta ingeniozitate a creierului uman, dar ca ea are foarte mult de a face cu limba si abilitatea extraordinara a oamenilor de a folosi unelte sau instrumente. Ei subliniaza faptul ca limba, inca de cand suntem copii, ne permite sa interpretam lucrurile si apoi sa le transpunem in viata reala, iar faptul ca acumulam o data cu timpul notiuni de gramatica din ce in ce mai complexe ne ajuta sa ne invatam unii pe altii cum sa comunicam in viata reala. In urma unei testari a functii creierului se pare ca oamenii reactioneaza la greseli de gramatica si de inteles in mai putin de o secunda, ceea ce demonstreaza inca o data ca DA, oamenii au o stralucire aparte, o inteligenta uimitoare care ne separa de celalalte specii.
Ceea ce mi sa parut din nou uimitor este ca oamenii au o abilitate naturala in a utiliza instrumentele. Daca pui in mana unui om un anume instrument si ii explici utilitatea lui, acesta va fi in stare sa il foloseasca ca atare, deoarece se pare ca creierul uman considera uneltele drept o extensie a corpului.
The human spark este unul dintre cele mai bune documentare pe care l-am vazut in ultimul timp, imbinand antropologia cu arheologia, stiinta primatelor cu cercetarea stiintifica asupra creierului uman intr-un discurs coerent dar si provocator pentru mintea umana. Va indemn sa vizionati toate cele trei parti...

"The uniquely ability of people to build from a few sounds an infinite range of meanings so that the inside and imagination of each of us can be shared among all of us..Inside and imagination- two traits that ironically are perhaps best expressions when apparently we are doing nothing at all, when our minds are filled with yesterdays and tomorrows, day dreams and wonderings, regrets and hopes...THAT IS THE HUMAN SPARK...Imagine that!"

Astazi m-am trezit melancolica...Vreau sa vina primavara...Vreau sa ma pot plimba in parc....vreau sa intru intr-o librarie si sa ies de acolo doar dupa ore intregi de rasfoit.....Vreau sa port ochelari de soare....Vreau sa renunt la hainele groase si sa port rochite...Vreau sa mananc inghetata si sa simt miros de ploaie....turta dulce, vata de zahar, sa beau cola pe o banca....vreau soare si verde...
Acum citesc alta carte de Nicholas Sparks, The last song....si zilele urmatoare o sa citesc A bend in the road, Nights in Rodanthe, The Choice, The Guardian...
Acum ar trebui sa invat la franceza dar sincer...chiar nu pot...m-am saturat sa tot invat si profilor sa nu le pese....
Acum as vrea sa fiu altundeva...acum as vrea sa ascult The Lullaby of birdland...
Astazi e un pic de soare dar parca totusi e tot frig...pana nu o sa se topeasca zapada tot iarna o sa fie...vreau sa vina luna martie...nu stiu de ce simt ca luna martie e cea mai frumoasa luna de primavara....asta in cazul in care o sa fie primavara...
Nu pot fii coerenta azi...ma distrag prea multe lucruri..ma gandesc la prea multe...
Vreau primavara!!!!!!

ce scriu eu cand ma plictisesc la ora de traductologie..

Nu e adresat vreunui baiat si nici nu pot spune ca e ceva din experienta mea personala...e doar CEVA ce am scris la o ora de engleza si nu mai aveam rabdare sa ascult:

I'm thinking for the first time at your eyes...And then I stop...only the sweet, but painful reminder of your dark blue eyes makes me tremble and shiver slowly...I try to close my eyes, but as I wander through the memories of 'us', your glance, your smile, your smell impregnated in my whole being, wake up my heart, my self-consciousness, my all. When did I started to forget what we had, what we were, what we meant, what we built inside our own world? When did you started to forget what was it like to have me by your side? I'm trying to stop this feeling like we failed in being 'us', like we stopped fighting for what we were, like we tried to escape from this amazing love...

Dear John

Tocmai am terminat de citit cartea Dear John de Nicholas Sparks. Sincer nu m-am asteptat la cine stie ce...poate doar la o poveste cu un tanar rebel ce se indragosteste de o fata ce era tocmai opusul la ceea ce s-ar fi gandit vreodata ca va avea. Pot sa spun acum dupa ce am stat aproape toata ziua cu nasul in carte ca am fost mai mult decat surprinsa. Nu cred ca am citit o carte care sa surprinda mai bine decat aceasta, sacrificul pe care un om e in stare sa-l faca atunci cand realizeaza ce inseamna dragostea..puterea aceea de a renunta la persoana iubita stiind ca altcineva o poate face fericita..renuntarea la tot ceea ce ar putea insemna implinire: "dragostea inseamna sa iti pese de fericirea altei persoane mai mult decat a ta, indiferent de cat de dureroase ar fi alegerile pe care trebuie sa le faci".
Nu cred ca vreodata voi fi nevoita sa fac acest lucru sau sper sa nu fiu nevoita sa fac vreodata acest lucru dar nu cred ca pot concepe la momentul asta cata dragoste ar trebui sa fie in sufletul unui om incat la un moment dat sa ia decizia sa renunte la ceva ce deja face parte din el.....

As vrea sa citez un pasaj din carte care mia placut enorm de mult:
"Apoi se opreste si-si incruciseaza bratele, aruncand o privire peste umar sa fie sigura ca nu a venit nimeni dupa ea. Intr-un final, pare sa se relaxeze. Si apoi simt ca si cum as fi martorul unui miracol, atunci cand ea isi ridica usor chipul catre luna. O vad imbatandu-se cu imaginea pe care o vede, simtind suvoiul de amintiri pe care l-a eliberat, iar eu nu-mi doresc nimic mai mult decat sa ii spun ca sunt aici. Dar in loc sa fac asta, raman pe loc si ma uit si eu la luna. Si pentru cea mai scurta clipa, am sentimentul ca suntem din nou impreuna."

Mi-am propus anul acesta sa recitesc unele din cartile care imi sunt foarte dragi si anume Cronicile din Narnia de C.S. Lewis. Zilele acestea am dat peste un caiet in care imi notam citatele preferate din cartile pe care le-am citit si unele dintre ele mi-au adus aminte de frumusetea paginilor citite...
Iata unele care sunt intr-adevar minunate:

"None of the children knew who Aslan was any more than you do; but the moment the Beaver had spoken these words everyone felt quite different. Perhaps it has sometimes happened to you in a dream that someone says something which you don't understand but in the dream it feels as if it had some enormous meaning--either a terrifying one which turns the whole dream into a nightmare or else a lovely meaning too lovely to put into words, which makes the dream so beautiful that you remember it all your life and are always wishing you could get into that dream again. It was like that now. At the name of Aslan each one of the children felt something jump in it's inside. Edmund felt a sensation of mysterious horror. Peter felt suddenly brave and adventurous. Susan felt as if some delicious smell or some delightful strain of music had just floated by her. And Lucy got the feeling you have when you wake up in the morning and realize that it is the beginning of the holidays or the beginning of Summer."

"He thinks great folly, child,' said Aslan. "This world is bursting with life for these few days because the song with which I called it into life still hangs in the air and rumbles in the ground. It will not be so for long. But I cannot tell that to this old sinner, and I cannot comfort him either; he has made himself unable to hear my voice. If I spoke to him, he would hear only growlings and roarings. Oh, Adam's son, how cleverly you defend yourself against all that might do you good!"

"Her face was working and twitching with passion, but his looked up at the sky, still quiet, neither angry nor afraid, but a little sad."

Nu imi propun ca prin acest blog sa dau un nume nou lumii sau sa spun ceva ce poate nimeni nu a reusit sa spuna...Vreau doar sa ma exprim, poate sa vorbesc unor oameni care cred aceleasi lucruri ca mine, sa ma reinventez ca persoana, sa ma refugiez in scris atunci cand nu vreau sa vorbesc, sa reflectez lumea asa cum o vad eu....