Rabdare, asteptare si incredere....asta mi-am propus mereu sa port in inima cu privire la ceea ce Domnul a pregatit pentru mine, desi uneori sincera sa fiu parca simt ca mi-am atarnat singura la gat o piatra mare ce ma trage in jos si nu mai simt nimic. Amorteala, poate. Uneori parca uit ca eu trebuie sa-mi fac partea mea ca Dumnezeu sa poata sa si-o implineasca pe a lui-ca o strada cu doua sensuri- si am pretentia ca El sa faca tot doar ca eu sa pot fii fericita, uitand ca fericirea vine tocmai din faptul ca eu imi fac partea si ii dau Lui ce se cuvine. Luam uneori binecuvantarile drept recompense pentru faptul ca ne mai amintim din cand in cand de Dumnezeu, consideram ca daca avem succese si reusite este pentru ca noi CHIAR meritam...E trist cand te gandesti ca nu il facem pe Dumnezeu centrul vietii noastre asa cum ar trebui si mi-e rusine uneori de mine insumi si de faptul ca recunosc asta.
Nu voi inceta sa incerc sa ma lupt cu mine insumi si cu placerile, la care uneori simt ca nu pot renunta si stiu ca Domnul va avea grija de mine si de nevoile mele, si mai mult de atat ma va ridica pe stanca pe care nu o pot ajunge, imi va trimite totul la momentul potrivit si ma va iubi neconditionat.