Intotdeauna acolo sa ma ridici..întodeauna acolo să mă priveşti şi să nu mă judeci prea aspru.. acolo să mă strangi în braţe şi să mă laşi să-mi leg inima de a Ta..să ma porţi spre orizonturi depărtate şi totuşi atat de aproape...întotdeauna aici să-mi şopteşti dragoste şi tandreţe, să mă pui pe stanca ce nu o pot ajunge şi să-mi îndrepţi privirile spre eternitatea Ta.
Te simt şi dragostea Ta mi-e îndeajuns..e cea care-mi alimentează fiinţa şi mă transformă în diamant şi aur...
Nu pot sa spun decat Mulţumesc!!

Străzi moarte...lumina stinsă...aud în urma mea scraşnitul pietrelor, în timp ce păşesc încet.. luna, doar un punct pe cerul fara stele...nici o voce în abisul intunecat din care simt că vreau să plec...parcă alunec usor pe un văl lucios de mister şi confuzie..mi se pare cunoscută senzaţia de cufundare în adanc ca şi cum aş mai fi fost aici...


Văd parcă undeva departe lumina şi vreau să fiu una cu ea...şi tot păşesc dar parcă o fac in gol..aşa departe pare momentul cand voi simţi raze de lumină...m-aş aşeza să trag aer în piept, să inspir curaj şi îndrăzneală dar mi-e frică că o dată ce mă voi opri întunericul mă va înghiţi...simt că trebuie să merg în continuare deşi mi se pare ca lupt în van cu întunericul..pare atata de vast şi cuprinzător..Pe de-o parte inima îmi spune să ma opresc, să mă las învăluită de mister şi miros puternic de trecător, iar pe de alta simt că lumina îmi va da mai mult decat aş avea nevoie...siguranţă şi salvare.

A trecut doar o zi şi parcă a trecut o veşnicie...dar simt că sunt mai aproape de lumină în marea asta de întuneric. Oasele încep să mi se încălzească, am parcă loc să respir si dorinţa de viaţă e mai puternică ca oricand...Simt că pot continua...
Iar cand se va sfarşi voi fi lumină..

It scares me to take important decisions..I know I should be taking them and even though I feel that on them depends the happiness of others I'm stuck in this place where I want everything to be the same... I can't help not losing my temper, feeling jealous when I see things that I wish would happen to me as well...It's like I'm just trying and trying but nothing feels right to me. Sometimes I'm happy and sometimes it's not like I don't thank God for everything I have and for what I am, but sometimes I just wanna curl under my bed and stay there. I don't know why I just feel like writing all the sad things...I do have amazing stuff in my life. Like my nephews and nieces, which I love more than everything else.. they are a reason I smile and appreciate life.. I have my mum and my dad, two amazing people, which encourage me to go for everything good I wish in life.. I have my sisters and brothers with whom I have an amazing relationship..I have friends which love me and support me.. I have everything...
But it's just that feeling that I don't do enough for me and my life, for the people I love.
That's it.

" Turn criticism into appreciation. Turn judgment into admiration. See beauty in darkness. See love in light. See truth in love. Always forgive as the world is transformed through kindness and patience and by changing our perspective and changing our perception, we change our world. The world cannot change through demand and expectation. Learn to value failures and mistakes, to be patient towards all that is unsolved in your heart and to try to love the questions themselves... Do not now seek answers, which cannot be given you, because you would not be able to live them. And the point is to live everything. Live the questions now. Perhaps you will then, gradually, without noticing it, live along some distant day into answer."

Sa merg in Londra...sa ma pierd pe strazi, chiar si cu harta in mana, sa ma prinda ploaia fara umbrela, sa ma plimb cu red double-decker bus, neaparat sa experimentez london eye, sa intru in magazinele de pe Oxford street, Covent Garden, Trafalguar Square, Westminster Abbey...
Sa intru in antique shops sa-mi cumpar un ceas de buzunar auriu, sa ma pierd in librarii si pe strazi pavate, sa port o pelerina de ploaie rosie, sa port oxford shoes la boyfriend jeans cu un sacou masculin si sa beau un ceai exact la ora 5..ahhh si sa nu uit de prajituri si biscuiti cu unt...
Sa merg in Paris...sa ma plimb pe Sena si sa nu intru in Notre Dame..sa imi pierd ochii in Galeriiile Lafayette si sa rezist tentatie de a-mi cumpara un fake:)) sa intru intr-un bistro si sa mananc un croissant cu ciocolata calda si marshmellows si iar sa ma plimb pe Champs Elysees..vorba cantecului "Aux Champs Elysees au soleil sous la pluie il y a tous ce que vous voulez aux Champs- Elysees"

Rabdare, asteptare si incredere....asta mi-am propus mereu sa port in inima cu privire la ceea ce Domnul a pregatit pentru mine, desi uneori sincera sa fiu parca simt ca mi-am atarnat singura la gat o piatra mare ce ma trage in jos si nu mai simt nimic. Amorteala, poate. Uneori parca uit ca eu trebuie sa-mi fac partea mea ca Dumnezeu sa poata sa si-o implineasca pe a lui-ca o strada cu doua sensuri- si am pretentia ca El sa faca tot doar ca eu sa pot fii fericita, uitand ca fericirea vine tocmai din faptul ca eu imi fac partea si ii dau Lui ce se cuvine. Luam uneori binecuvantarile drept recompense pentru faptul ca ne mai amintim din cand in cand de Dumnezeu, consideram ca daca avem succese si reusite este pentru ca noi CHIAR meritam...E trist cand te gandesti ca nu il facem pe Dumnezeu centrul vietii noastre asa cum ar trebui si mi-e rusine uneori de mine insumi si de faptul ca recunosc asta.
Nu voi inceta sa incerc sa ma lupt cu mine insumi si cu placerile, la care uneori simt ca nu pot renunta si stiu ca Domnul va avea grija de mine si de nevoile mele, si mai mult de atat ma va ridica pe stanca pe care nu o pot ajunge, imi va trimite totul la momentul potrivit si ma va iubi neconditionat.

Pot spune ca niciodata nu mi-am dorit lucruri pe care, in sinea mea, am stiut ca nu le pot realiza sau atinge. Mereu am fost realista, cu picioarele pe pamant, niciodata nu am pretins ca sunt ceva ce nu sunt sau nu voi fi si nici nu m-am asteptat la prea mult de la oamenii din jurul meu, constienta fiind ca poate nici eu nu pot oferi chiar tot ceea ce ceilalti ar gandi ca sunt nevoita sa dau...Dar in ultimul timp m-am surprins tintind spre lucruri care mi se par prea marete si chiar imposibile pentru mine...si ma gandesc uneori daca visez si imi doresc pe degeaba sau chiar sunt capabila sa le realizez. Nu e vorba de faptul ca am o parere proasta despre mine sau ca nu am incredere destula in capacitatile si abilitatile mele, dar mi le doresc atat de mult incat parca mi-e si frica sa lupt pentru ele, parca mi-e teama de esecul de a nu le putea realiza sau de resentimentele pe care le-as putea acumula in mine daca cumva nu as reusi...e ca si cum imi e frica ca chiar as putea sa le ating si chiar sa le infaptuiesc, e ca si cum imi e frica sa fac mai mult cu viata mea decat m-am gandit vreodata, desi ceea ce credeam ca vreau sa fiu e chiar ceva minunat si cat se poate de realizabil.
E doar sentimentul ca poate ma multumesc cu prea putin si ca sigur pot face mai mult. Imi doresc nespus de mult sa devin o femeie realizata, dar totusi o femeie a lui Dumnezeu, o femeie cu scopuri nu numai nobile, dar indraznete.. o femeie cu dorinte sfinte si cu rugaciunea ca arma in mana ei...Nu cred ca as putea face ceva fara Dumnezeu.. Vreau sa fie o constanta in viata mea, o constanta care sa imi conduca pasii si sa ma ajute sa inteleg de ce am dorinta asta atat de puternica de a face mai mult, de a fi o femeie curajoasa, fara teama de a spune ce gandeste si ce crede... o femeie care lupta, care iubeste neconditionat, o femeie frumoasa nu numai pe exterior, ci si in interior...
Mi-e frica ca poate nu voi ajunge sa implinesc planurile ce Dumnezeu le are pentru mine, dar nu voi sta sa paralizez din cauza fricii. Imi voi aduna toate puterile, voi strange in inima mea Cuvantul lui Dumnezeu, ma voi ruga, voi face schimbari in viata mea, voi citi mai mult, voi face mai mult, voi spera mai mult, voi iubi mai mult,voi alunga ura si resentimentele, voi incerca sa fiu curajoasa si sa lupt pentru ceea ce vreau si nu voi lasa prejudecatile sa ma invinga. Voi fii ceea ce Dumnezeu vrea sa fiu, desi acum poate mi-e teama de esec..voi incerca sa las gandurile mele la o parte si sa le ascult pe cele ale Domnului si stiu ca voi ajunge sa fiu si ceea ce imi doresc eu.
O femeie puternica, o femeie a lui Dumnezeu.